vineri, 16 iulie 2010

Bucurestii pe care-i iubim

Am selectat cateva imagini actuale ale Bucurestilor de dinainte de al doilea razboi mondial, epoca ce a insemnat sfarsitul perioadei de normalitate in dezvoltarea orasuluiSunt expresii comune, nespectaculoase dar reprezentative ale Bucurestilor, strazi, bulevarde, raspantii, case si biserici- in Bucuresti nu esti niciodata prea departe de o biserica. Este interesant cum fiecare cartier are un caracter propriu, diferit de al celorlalte. Lipsesc insa, pierdute pentru totdeauna, Cartierul evreiesc si Cartierul Uranus.
Este un periplu sentimental sau poate doar un pretext pentru a privi din nou, cu afectiune, Bucurestii pe care-i iubim.


Mica raspantie din centrul orasului, intre Mosilor si Calarasi cu vedere spre Biserica Vergului (sau Sf. Mina; Calea Vergului era vechiul nume al actualei Cai Calarasi); casele nu sunt mai vechi de sf. sec. XIX, dar facand abstractie de bloculetul din fundal, aceasta este dimensiunea si tipologia vechilor Bucuresti: case scunde adunate in jurul cate unei biserici a carei turla inaltata deasupra lor se profileaza pe cer si ulite serpuite.


In proximitatea zonei ultracentrale, pe Strada Ionescu Gion, blockhouse-uri si vile elegante de perioada interbelica intr-o fosta zona de locuire evreiasca.


Zona de la est de mahalaua mai apropiata de centru si mai rasarita Ceaus Radu pana la Bariera Vergului, fosta asezare sateasca ramasa pana tarziu intr-un stadiu incert -nici sat nici oras, populata de pravaliasi si precupeti. Inainte de al doilea razboi mondial reusise insa sa atinga o anumita prosperitate vizibila de exemplu la casele cu etaj de langa pravalia de pe colt (Traian la intersectia cu Vulturilor). Acela a fost insa apogeul dezvoltarii zonei, de atunci si pana azi fiind intr-o nesfarsita perioada de regres...


In preajma Bisericii Silvestru, un fost cartier negustoresc tihnit si placut, tipic bucurestean.


Ingusta Strada Viitorului intersecteaza Mihai Eminescu intr-o fosta zona marginasa din partea de nord-est a orasului, spre Colentina, formand o rascruce in care este prezenta traditionala "pravalie de colt". Casele de colt cu pravalie sunt tipice Bucurestiului balcanic si patriarhal, evocand un mod de viata specific comunitatilor Orientale (cu ecouri pana in Balcani) unde raspantiille sunt locuri de intalnire si socializare. 
Strada Viitorului a fost inzestrata abia tarziu cu pavaj modest din bolovani rotunzi de rau, iesit la iveala cu ocazia recentelor lucrari de reabilitare. 


Situat nu departe de Obor, la intersectia mai multor strazi si capat de perspectiva din multe directii, Foisorul de Foc marcheaza de fix 120 de ani cu prezenta lui caracteristica o zona foarte interesanta a orasului. Construit curand dupa demolarea Turnului Coltei pentru a-l inlocui ca functionalitate, era cea mai inalta cladire din oras, din inaltimea lui pompierii supraveghind aparitia incendiilor. 



In partea opusa a Bucurestilor Piata Kogalniceanu si Bulevardul Elisabeta, parte a primului si foarte reusit proiect urbanistic de proportii: deschiderea axei est-vest a orasului (spre Cotroceni) pe la 1870 (primii ani de domnie ai regelui Carol I; totusi, casele din acea perioada nu s-au pastrat, cele existente sunt in principal de la inceputul secolului;). "Micul Paris" tocmai prindea viata!


Strada pe unde tramvaiul cotind de pe Schitu Magureanu urca spre Berzei indreptandu-se apoi spre Gara. In dupa-amiezile de duminica sau serile de vara din amintirile copilariei mele, tacerea, umbrele, misterul curtilor creau o atmosfera aparte. Sunetul starnit de trecerea tramvaiului hurducandu-se incet pe sine sporea si mai mult singuratatea si melancolia strazii. Desi tramvaiul nu mai trece pe aici imi este imposibil sa concep Strada Cobalcescu fara linia ei de tramvai.


Strada Olimpului la sud de Colina Patriarhiei. Numele anunta cu orgoliu acum un veac transformarea fostei mahalale nevoiase din jurul Bisericii Flamanda intr-un cartier modern!


Mica si vechea biserica Sf. Elefterie Vechi ramasa in mijlocul Cotrocenilor, unul din cele mai distinse cartiere bucurestene edificat incepand cu anii '20 ai secolului trecut, cu vile etaland o arhitectura prestigioasa si strazi umbrite de arbori, amintire indepartata a padurii Cotrocenilor care acoperea odinioara partea asta de oras.


Strada Berzei in dreptul Halei Matache, un colt azi ruinat de oras aflat la doar cativa pasi distanta de cladirile inalte de birouri din otel si sticla din Piata Victoriei. Apropierea Garii de Nord (deschisa in 1870 sub numele Gara Targovistei) si a drumurilor de intrare in oras (Calea Targovistei-Grivitei) pe unde taranii veneau cu marfa in targ facusera ca zona sa devina candva una a comertului intens. Hala Matache (in dreapta fotografiei) ridicata in 1887 langa piata era atunci o hala moderna. Bombardamentele din al doilea razboi mondial si mersul ulterior al istoriei au afectat pana azi aceasta zona.


Cateva vechi case ramase pe portiunea nemodernizata a batranei Calea Mosilor sunt inca in picioare, infruntand adversitatile prezentului, intre ele si Biserica Sfintilor cu silueta ei inconfundabila. Ce ar fi Calea Mosilor fara Biserica Sfintilor? Ce se va intampla daca Biserica ce are nevoie urgenta de reparatii se va prabusi la un eventual cutremur?


8 comentarii:

  1. biserica nu este Sf. Spiridon Vechi, ci Sf. Elefterie Vechi

    RăspundețiȘtergere
  2. Pozele sunt foarte bine realizate, cu atentie pot sa spun. In unele poze ati reusit sa mascati sau sa ascundeti blocurile noi care au rasarit pe toate aceste strazi pe care le prezentati. Pe toate site-urile (sau blogurile) de specialitate se vorbeste de zonele demolate de Ceausescu dar nimeni nu ne arata prostul gust arhitectonic care a aparut dupa Revolutie. Problema este ca acest "prost gust" s-a infiltrat in aceste zone neatinse de mana lui Ceausescu, si strica aspectul strazii. Nu vreau sa aduc in dicutie calitatea renovarii unor imobile reprezentative (de la culorile folosite si pana la lucrarile de mantuiala care sunt facute). Daca va plimbati in zona Calea Calarasi(inspre Bulevarsul Unirii) veti intelege mai bine ce spun. Sunt cladiri renovate in anii 2000 si care acum au ajuns sa arate mai rau decat acum 50-100 ani. Mare pacat !

    RăspundețiȘtergere
  3. Ramung: desigur ca Sf. Elefterie Vechi, multumesc de atentionare! Am modificat.

    RăspundețiȘtergere
  4. blogul dvs este unul din cele putine ce scot in evidenta frumosul orasului nostru
    remarcabil ...
    va multumim!
    Oana Demirci

    RăspundețiȘtergere
  5. Alex Friedmann - Montreal, Canada21.10.2010, 05:50

    Excelent blog: atat initiativa, cat si realizarea.

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc mult pentru apreciere.

    RăspundețiȘtergere
  7. In primul rand multumiri pentru aceste restituiri emontionante si intersenate.
    Am copilarit in vecinatatea Foisorului de Foc ( pe strada Austrului) dar doar de curand am aflat ca destinatia sa initiala nu a fost aceasta. Din cartea lui Frederic Dame - Bucurestiul in 1906 - am aflat ca initial s-a numit Rezervorul Iancu si era parte a retelei de alimentare cu apa a orasului - lucrare ineputa in jurul anului 1880.
    Citez:
    "desi platoul Cotroceni domina orasul, pentru ca apa sa aiba suficienta presiune, terbuie sa treaca prin pompele instalate in apropierea rezervporului, intr-o uzina construita pe malul Damboviteti, la Grozavesti,..Etajul supeior care deserveste cartierele de pe malul stang, in capatul retelei corespunzatoare, este un rezervor regulator, zis rezervorul Iancu - compus dintr-o cuva de fier cu fundul in forma de calota sferica, cu o capacitate de 750 mc, fixata la o altitudine de 12,75 m in varful uni turn de 28,30 m"
    Va multumesc pentru restituirea memoriei orasului!
    Cristiana Dorobantu

    RăspundețiȘtergere
  8. Ba da, destinatia initiala era intr-adevar aceea de Observator de Foc, dar nu numai. Foisorul a fost conceput si ca rezervor de apa, cu o instalatie pentru distribuirea apei in zona aceea a orasului. Cand a fost gata s-a constatat ca pompa de la Grozavesti nu era suficient de puternica pentru a ridica apa la inaltimea bazinului. Se pare ca era un bazin cu o capacitate mare, la etajul intai al turnului.

    Foisorul a fost folosit ca Observator de Foc si post de pompieri pana in 1935, mi se pare. Atunci aparusera si alte cladiri inalte in oras, aparuse si telefonia, incat a devenit inutil pentru preventia incendiilor.

    Multumesc mult pentru apreciere, ma bucur ca gasiti interesant site-ul.

    RăspundețiȘtergere