miercuri, 22 decembrie 2010

Dealul Patriarhiei

Intr-una din zilele reci si cu lumina clara ale acestui decembrie, Biserica Patriarhiei capatase o aparenta aproape imateriala.


Recunoscator de a fi invins rascoala lefegiilor, Constantin Serban Basarab fonda in 1655 o manastire pe un deal acoperit cu vii din apropierea Curtii Domnesti ("Dealul Viilor"). Se pare ca anterior existase aici un mic schit de lemn, lucru deloc neobisnuit. Manastirea a infruntat valtoarea vremurilor inca de la inceput, fiind jefuita de turci inainte chiar de a fi terminata. Mai apoi Radu Leon a reusit sa o ispraveasca si sa o inconjoare cu un zid protector ca de cetate, intarit cu contraforti. Tot el, stramutand Mitropolia de la Targoviste la Bucuresti, a transformat biserica in Catedrala mitropolitana (1668). 


Vestigiu al fostei incinte si monument de arta feudala, poarta de intrare cu turn a aparut in vremea domnitorului Constantin Brancoveanu care a dorit sa-si inlesneasca accesul dinspre resedinta sa de la poalele dealului, pana atunci intrarea facandu-se pe sub turnul-clopotnita dinspre Filaret

De-a lungul timpului, Colina Mitropoliei a fost martora sau scena evenimentelor istoriei. Clopotele Mitropoliei au rasunat cele dintai in ziua de 11 iunie 1848 din Turnul lui Brancoveanu, vestind izbucnirea Revolutiei, iar Dealul Mitropoliei a fost inconjurat de masele populare pentru a sustine guvernul revolutionar in momentele critice. Langa clopotnita Mitropoliei au fost ingropati intr-o ceremonie miscatoare, in prezenta bucurestenilor care "intesau" aleea ce duce la catedrala, cativa martiri ai acelor zile agitate. Pe colina Mitropoliei a fost ales sub presiune populara Alexandru Ioan Cuza domn al Tarii Romanesti, savarsindu-se astfel Unirea Principatelor, tot aici a fost proclamata Independenta de Stat a Romaniei si Regatul. Istoricul Emanuel Badescu ne vorbeste despre bucuria si entuziasmul popular din ziua sfintirii Clopotului cel Mare, adus in 1888 pentru a indeparta, o data cu vechiul clopot inlocuit, amintirea prezentei rusesti in Principate.

Domni si mitropoliti au fost unsi in fata altarului catedralei, iar biserica a avut si rolul de necropola domneasca. Cele doua cruci din dreptul altarului sunt ramasite ale crucilor si pietrelor de mormant care existasera in jurul bisericii. Mitropolia a fost centru de propagare al culturii prin tiparirea de carti in tipografia instalata aici de Mitropolitul Varlaam, intre care si prima Biblie tradusa de carturarul Nicolae Milescu Spatarul in limba romana (1688). 


Frederic Dame remarca la inceputul secolului trecut contrastul dintre destinatia lor atat de importanta si simplitatea si modestia cladirilor de pe Dealul Mitropoliei care gazduiau cele trei autoritati: cea Divina, cea a Statului si cea Ecleziastica. 

In 1907, pe locul fostei staretii (in care se tinusera inca din vremea Regulamentului Organic sedintele Divanului boieresc si ale Adunarii Obstesti prezidate din jiltul sau de Mitropolitul tarii), a fost construit noul Palat al Camerei Deputatilor, cladirea eleganta cu portic (arh. Dimitrie Maimarolu) cu o cupola caracteristica, usor de recunoscut de la distanta. Mai tarziu a fost edificat (arh George Simotta, 1931) noul Palat al Patriarhiei. Palatul se intinde pe coasta dealului in jos, fiind vizibil din Bd. Regina Maria ori din alee si doar putin de pe platou.


Palatul Patriarhiei vazut dinspre alee (Strada Patriarhiei);


Intrarea dinspre apus si cupola familiara bucurestenilor a Palatului fost al Camerei Deputatilor;



Pe latura de apus a platoului si alipite resedintei Patriarhului sunt Paraclisul si foisorul lui cu arcade in stil brancovenesc, refacute de catre domnitorul Nicolae Mavrocordat, pretioase monumente de arhitectura feudala romaneasca. Tampla aurita si ajurata a paraclisului si poarta de lemn sculptat sunt recunoscute pentru remarcabila valoare artistica.
Acest luminat fanariot, posesor al unei biblioteci faimoase, "cea mai bogata din Europa Orientala", ridicase cam in acelasi timp (1724) azi pierduta Manastire Vacaresti si casele domnesti cu minunatul, la propriu, Foisor (disparut si acesta) care a dat numele mahalalei, nume ajuns pana la noi (cartierul din jurul Bisericii Foisor, in sud-estul orasului - nici o legatura cu Foisorul de Foc). 

Lipsesc cele doua porti groase de stejar ale turnului de acces, disparute in urma restaurarii recente.

Biserica larga si bine asezata pe pamant s-a dovedit de nezdruncinat, la propriu si la figurat, strabatand timpul si implinindu-si menirea. Turlele ei sunt intre foarte putinele turle de biserici bucurestene scapate neatinse. Catedrala a fost de-a lungul timpului simbol al puterii statale a Tarii Romanesti si al rezistentei neamului. 
Prin monumentele sale de istorie si arta si prin incarcatura de semnificatii Dealul Mitropoliei poarta un mesaj uitat si de care avem nevoie mai mult ca oricand, acela al identitatii noastre si a ceea ce ar trebui sa fim.

miercuri, 15 decembrie 2010

Ferestrele caselor "Micului Paris"


Figuri de femei cu expresii serene sau enigmatice, lari ocrotitori, detalii fine infrumuseteaza ferestrele caselor de secol 19, reflectand stralucirea plina de gratie a epocii Regelui Carol I, cand Bucurestii devenisera cu adevarat "Micul Paris".


 Spre deosebire de toate ferestrele de mai jos, ale unor case apartinand burgheziei de clasa mijlocie si etaland un anumit statut social, acestea apartin unei casute umile de dincolo de Biserica Sf Silvestru, cu bolta de vita-de-vie in gradina si capriori la streasina, doar o casuta semi-rurala dintr-o zona indepartata a orasului.

Fereastra unei case fermecatoare, caracteristica pentru sfarsitul de secol  19 bucurestean, zona Bisericii Armenesti.

O fereastra a fatadei neoclasice a cunoscutei case cu pridvor din Serban Voda (casa este de la sfarsitul secolului 18 insa fatada a fost renovata ulterior).

Fereastra cu fronton clasicist a unei case de epoca reprezentative, strada Romulus.

Fereastra cu trasaturi Art Nouveau a unei vile in prezent in renovare. Nu se stie daca vom regasi la sfarsitul lucrarilor delicata decoratie si chipul gingas cu zambet sagalnic de la ferestre (chipul cel mai gingas al unei arcade de fereastra, cu cel mai frumos zambet care emana bucurie si optimism, pe care il cunosc eu); strada Popa Soare. 

Tot trasaturi Art Nouveau la ferestrele unei vile foarte deteriorate, probabil pe cale de demolare sau modificare. Zona George Cosbuc.

Fereastra unei case neintretinute, aflata intr-un proces de rapida degradare; strada Popa Soare.

Detaliu cu finul panou decorativ de la baza ferestrei.

O minunata pereche de ferestre la fatada dinspre strada a unei case impunatoare in stil eclectic-academic "Mic Paris" pe strada Justitiei. 

Detaliu de fereastra.

Ferestrele "Casei cu geamuri bombate" de pe strada Radu Calomfirescu.


Strada Arcului a fost pe jumatate distrusa in 1986 prin trasarea unei noi artere (str. Armand Calinescu) care a afectat unul din cele mai frumoase si bine pastrate cartiere bucurestene, fosta "mahala armeneasca" cu locuinte burgheze de sfarsit de secol 19. Spre capatul "ramas in aer" al Strazii Arcului au aparut in ultimii ani unele dupa altele mai multe constructii moderne si anoste cu multe etaje. Aceasta casa, frumoasa si relativ bine pastrata, a ramas izolata intre ele.

Un fel de metafora a contrastului dintre trecut si prezent (ma refer la prezenta antenei de satelit la aceasta fereastra veche); strada Sf Constantin (langa Cismigiu).

O minunata casa "Belle Epoque", strada Lucaci.

La o foarte reprezentativa casa tip "vagon" din zona Patriarhiei.

Dintre casele de mai sus, doar vreo cinci vor supravietui, sa spunem macar inca o generatie. Celelalte, dupa aprecierea mea, vor disparea in cel mult cativa ani. Aceeasi este situatia in general, viitorul caselor de secol 19 este precar, chiar si in cazul in care se renoveaza. O data cu disparitia lor se pierde cea mai seducatoare dintre infatisarile Bucurestiului, cea a sfarsitului de secol 19.

sâmbătă, 11 decembrie 2010

O casa in stil Art Nouveau la margine de oras


Am fost surprinsa sa gasesc aceasta casa remarcabila pe Calea Floreasca, strada aflandu-se in perioada ridicarii casei, probabil primii ani ai secolului 20, in zona de periferie de dincolo de vechea sosea de centura (Soseaua Stefan cel Mare). Probabil ca prezenta Hipodromului din apropiere (desfiintat dupa 1936) a constituit elementul de interes in optiunea proprietarului.

Este o casa cu trasaturi in stil neoromanesc si Art Nouveau pe structura obisnuita a casei-vagon, insa cu basement foarte inalt, remarcabila prin armonia proportiilor care ii confera zveltete si eleganta. Partea centrala decrosata este mai inalta, punand in evidenta frumosul portic cu arcade si coloane al intrarii.

In curte se mai afla doua constructii mai mici, in acelasi stil cu locuinta, din care una este posibil sa fie un chiosc de gradina, si este pacat ca gardul opac impiedica vederea. Chioscurile de gradina, acolo unde ele (mai) exista, sunt rar vizibile din exteriorul curtii. Un gard din zidarie si fier forjat ar fi adecvat stilului casei si ar permite ca fatada dinspre curte si chioscul sa poata fi admirate din strada. 
Gardul este important in ambientul strazii si in efectul estetic de ansamblu al casei. In acest caz, gardul impreuna cu acoperisul dintr-un material modest ce l-a inlocuit pe cel original din tigla sunt singurele detalii care afecteaza aspectul casei. 

UPDATE Martie 2011- fotografii noi ale casei:








miercuri, 8 decembrie 2010

O batrana casa boiereasca


Cum intri pe Strada Latina mergand spre Armeneasca, trotuarul de pe stanga pare a se sfarsi brusc in curtea unei case (strada de fapt se ingusteaza mult iar trotuarul continua pe langa zidul ei). Nivelul curtii coboara usor sub cel al strazii incat casa pare putin ingropata. Este cu siguranta o casa foarte veche judecand dupa standarde bucurestene, de mijloc de secol 19 sau chiar mai devreme. Curtea larga este pavata cu bolovani de rau, cum inca mai sunt curtile unor case vechi, iar pe o latura mai este o constructie auxiliara, servind candva probabil ca locuinta pentru personalul numeros.


Casa este ridicata pe un plan patrat, cu parterul asezat deasupra unei pivnite inalte si cu partea mediana a fatadei principale usor iesita in afara. Simplitatea structurii, lipsa ornamentelor si  masivitatea dau aspectul general de conac de tara-un conac destul de degradat astazi si nu doar datorita timpului. 
Frontonul neoclasic urmeaza cu timiditate tendintele arhitecturale "moderne" ale epocii, dar in esenta este o casa batraneasca ridicata de mesteri dupa formele si regulile prescrise de traditia autohtona, cu o arhitectura caracterizata de simplitate si functionalitate. 
Suntem in prezenta unui discret mesager al timpului.