Un rar si frumos geamlac

Geamlacul cu pricina acopera partea din spate a unei constructii modeste de pe vechea Strada 11 Iunie, strada care merge spre Parcul Carol si Filaret. Corpul de la drum mai inalt si stilul arhitectural vag "modernist" al respectivei constructii lasa sa se inteleaga ca este vorba despre o adaugire sau modificare a unei locuinte mai vechi, a carei parte din spate, cea cu geamlac, a fost mentinuta. 

Geamlacurile, sau verandele inchise cu ochiuri de geam in cadru de lemn sunt caracteristice Bucurestiului balcanic, adica orasului care a precedat "Micul Paris" (vezi http://bucharestunknown.blogspot.com/2010/03/arhitectura-veche-de-influenta-otomana.html). Majoritatea geamlacurilor ramase inchid galeriile interioare ale celor catorva hanuri supravietuitoare, sau pasarelele de la etaj a unor case negustoresti din zona veche a orasului. Mai rar si sporadic sunt de gasit la locuinte familiale, in cartiere vechi, pe Mosilor, Dudesti, Rahovei etc. 

Geamlacul acesta este remarcabil prin dimensiuni, formand un adevarat perete care inchide ambele nivele, prin frumusetea retelei cu ochiuri mici de geam si prin faptul ca, atat cat se poate vedea, s-a conservat intreg. Spatiul ingust pana la calcanul casei de alaturi si gardul inalt il fac greu de observat de obicei, mai ales cand sta in umbra, dar lumina calda si culorile toamnei au creat ocazia perfecta pentru a fotografia una din rarele astfel de structuri ramase, reminiscente ale orasului de acum un veac si mai bine.

Casa parohiala a Bisericii Razvan

In spatele Bisericii Sf Gheorghe Nou si la cativa pasi de centrul orasului se afla una din cele mai vechi case de locuit din Bucuresti, casa parohiala a Bisericii Razvan. In lista monumentelor istorice figureaza ca datand din a doua jumatate a sec. 19, dar ar putea fi chiar mai veche (sau poate ca a fost construita dupa Marele Foc din 1847, care va fi afectat fosta casa parohiala, foc care a distrus si hanul Sf Gheorghe alaturat?!). Pentru Bucuresti asta inseamna foarte mult, cladirile de aceasta varsta aproape se pot numara pe degete. Mai mult, casa nu a suferit inca modificari, are probabil infatisarea initiala.
[UPDATE 5 feb. Dl Dan Rosca ne spune ca, dupa harti si documente vechi, casa parohiala a fost construita intre 1856-1860 pe locul altora preexistente)

Stilul ei, de trecere de la vernacular la neo-clasic, sau neo-clasic incipient, (exprimat mai ales prin prezenta frontonului), reflecta epoca de patrundere si raspandire a arhitecturii de factura occidentala careia-i apartine. Dimensiunea si forma ferestrelor, cu arcada usor rotunjita, simplitatea sau lipsa ornamentelor este tipica pentru casele cele mai vechi. Ar fi interesant de vazut cum s-a pastrat pe dinauntru, scarile, plafoanele, pivnita care cu siguranta trebuie sa existe.

Ramane de vazut ce soarta va avea aceasta casa valoroasa, ramasa intreaga pana acum. Este, totusi, listata ca monument istoric. Sa speram ca acest lucru o va proteja, ca va fi la un moment dat renovata/restaurata, in exact aceeasi forma pastrata pana in prezent.

O casa in stil Art Nouveau la margine de oras

Am fost surprinsa sa gasesc aceasta casa remarcabila pe Calea Floreasca, strada aflandu-se in perioada ridicarii casei, probabil primii ani ai secolului 20, in zona de periferie de dincolo de vechea sosea de centura (Soseaua Stefan cel Mare). Probabil ca prezenta Hipodromului din apropiere (desfiintat dupa 1936) a constituit elementul de interes in optiunea proprietarului.

Este o casa cu trasaturi in stil neoromanesc si Art Nouveau pe structura obisnuita a casei-vagon, insa cu basement foarte inalt, remarcabila prin armonia proportiilor care ii confera zveltete si eleganta. Partea centrala decrosata este mai inalta, punand in evidenta frumosul portic cu arcade si coloane al intrarii.

In curte se mai afla doua constructii mai mici, in acelasi stil cu locuinta, din care una este posibil sa fie un chiosc de gradina, si este pacat ca gardul opac impiedica vederea. Chioscurile de gradina, acolo unde ele (mai) exista, sunt rar vizibile din exteriorul curtii. Un gard din zidarie si fier forjat ar fi adecvat stilului casei si ar permite ca fatada dinspre curte si chioscul sa poata fi admirate din strada. 

Gardul este important in ambientul strazii si in efectul estetic de ansamblu al casei. In acest caz, gardul impreuna cu acoperisul dintr-un material modest ce l-a inlocuit pe cel original din tigla sunt singurele detalii care afecteaza aspectul casei. 

UPDATE Martie 2011- fotografii noi ale casei:

O batrana casa boiereasca

Cum intri pe Strada Latina mergand spre Armeneasca, trotuarul de pe stanga pare a se sfarsi brusc in curtea unei case (strada de fapt se ingusteaza mult iar trotuarul continua pe langa zidul ei). Nivelul curtii coboara usor sub cel al strazii incat casa pare putin ingropata. Este cu siguranta o casa foarte veche judecand dupa standarde bucurestene, de mijloc de secol 19 sau chiar mai devreme. Curtea larga este pavata cu bolovani de rau, cum inca mai sunt curtile unor case vechi, iar pe o latura mai este o constructie auxiliara, servind candva probabil ca locuinta pentru personalul numeros.

Casa este ridicata pe un plan patrat, cu parterul asezat deasupra unei pivnite inalte si cu partea mediana a fatadei principale usor iesita in afara. Simplitatea structurii, lipsa ornamentelor si  masivitatea dau aspectul general de conac de tara-un conac destul de degradat astazi si nu doar datorita timpului. 

Frontonul neoclasic urmeaza cu timiditate tendintele arhitecturale "moderne" ale epocii, dar in esenta este o casa batraneasca ridicata de mesteri dupa formele si regulile prescrise de traditia autohtona, cu o arhitectura caracterizata de simplitate si functionalitate. 

Suntem in prezenta unui discret mesager al timpului.

Casa in stil neo-romanesc timpuriu langa Parcul Ioanid

In vecinatatea prestigioaselor resedinte din jurul Parcului Ioanid si Bd. Dacia, construite in primele decenii ale secolului trecut pentru proprietari apartinand elitei sociale a vremii, se afla casa tip vagon din imaginea de mai jos ce contrasteaza prin dimensiune si nepretentiozitate cu vilele de peste drum. Ramasa (impreuna cu inca vreo doua) dintr-o epoca anterioara restructurarii urbanistice a zonei Parcului Ioanid ea prezinta tipologia traditionala a caselor "la un rand", ocupand un teren ingust cu fatada laterala la strada.

Casa etaleaza un amestec de elemente decorative de diverse proveniente- frantuzesti dar si autohtone: braul impletit de sub streasina, regasit la bisericile medievale si preluat de arhitectul Ion Mincu in cadrul stilului national-romanesc initiat doar cu cativa ani in urma. La data ridicarii acestei locuinte, "Casa Lahovary" dar si Scoala Centrala, ambele situate la cativa pasi de aceasta locuinta, existau deja.

Vechile case cu pravalie din raspantii

In Bucuresti mai sunt case precum cele de mai jos, vechi pravalii de cartier. Casele cu pravalie de la colt de strada prind cel mai bine spiritul mahalalelor vechiului Bucuresti, orasul modest dar binevoitor si tihnit de acum un veac.

Casele cu pravalie de la colt de strada sunt specifice Bucurestiului patriarhal si balcanic. Ele evoca un mod de viata tipic comunitatilor orientale (cu ecou pana in Balcani), cu raspantia ca spatiu de intalnire si socializare. 

Orzari, colt cu Agricultori, anul constructiei este marcat in chenar deasupra intrarii: 1925. UPDATE iulie 2011: Aceasta casa nu mai exista, pe locul ei este un teren viran.

Casa pe Popa Tatu, o zona rezidentiala cu locuinte cu gradini si pravalii rare, indiciu al distinctiei cartierului!

Casa pe Berzei in apropierea Pietei Matache, veche zona comerciala a orasului

Casa pe Strada Olimpului, zona Patriarhiei

Casa de colt pe Baratiei la rascrucea cu Baia de Fier, cu fatada din pacate saracita de toate ornamentele pe care le va fi avut

Pe Calea Floreasca

In sudul orasului, in cartierul Giurgiului, o casa gen pravalie sateasca intr-o zona marginasa incorporata doar tarziu Bucurestilor

Tot in zona Giurgiului, un "magazin de piese auto import" intr-o casuta veche la colt de strada

Aceeasi zona sudica a orasului care retine inca aspectul de periferie semi-rurala, cu o pravalie in raspantie si arbori batrani -strada Pieptanari

Pe Matei Voievod, intr-un cartier mai rasarit al orasului, casa cu pravalie si decoratie clasica eleganta 

In preajma Bisericii Sf. Mina, o casa cu fronton dreptunghiular deosebit intr-un fragment de oras care si-a pastrat aspectul patriarhal

O casa pe fosta Soseaua Filantropiei, intre putinele vechi ramase dupa demolarile din anii '80 din fostul cartier populat de tarani si negustori. Casa impodobita cu pilastri este neobisnuit de mare avand trei fatade si ocupand spatiul intre doua strazi chiar in locul unde se intalnesc, Ion Mihalache si Doctor Felix

Peste drum de Parcul Carol, o casa la colt de strada reediteaza traditia micilor carciumioare si localuri de petrecere traditionale in aceasta zona

In zona Filaret, o casa care iese in evidenta, cu destinatie publica -sediu de Posta 

Case de tara in zona Giurgiului, Bucuresti

Casa de tara din chirpici, scunda incat aproape poti atinge acoperisul cu mana, cu gradinita, bolta de vita de vie si trandafiri la gard se afla in Bucuresti, la zece minute mers cu masina distanta de centrul orasului- in zona Soseaua Giurgiului.

O imagine bucolica din Bucurestii de astazi.

Casa se gaseste in zona de sud a orasului, in apropierea fostei Piete Pieptanari, azi Eroii Revolutiei (numele de "Pieptanari" vine de la cei care curatau lana cu ajutorul unor pieptenilor). In aceasta parte Bucurestii s-au extins relativ recent (cred ca abia la delimitarea administrativa din 1950) incorporand sate care se aflau dincolo de Piata Pieptanari ce constituia limita spre miazazi a orasului.  Dupa 1970 s-a construit aici unul din noile cartiere muncitoresti, cartierul Giurgiului, in imprejurimile actualei Piete Progresul de pe Soseaua Giurgiului.
Constructia cartierului a fost  inceputa dinspre exterior si nu a mai ajuns pana la Piata Pieptanari, dublul sir de blocuri oprindu-se pe la Piata Progresul, astfel ca intre aceasta si Pieptanari au ramas pana in ziua de azi un perimetru de strazi cu case vechi. Nici in perioada interbelica, nici in cea comunista si nici dupa Revolutie nu s-a construit mare lucru si zona nu a suferit modificari majore. Poate mai mult decat in orice alta parte a Bucurestilor este vizibil aici stratul rural al orasului. Fireste, casele vechi sunt darapanate, coscovite, peticite cu ce s-a gasit.

Un Bucuresti patriarhal

Casutele "taranesti" din Bucuresti, aparitii inedite in secolul 21, sunt urme supravietuitoare ale stratului rural-patriarhal al orasului.

Casa modesta cu prispa pe fostul Podul Vergului (Calea Calarasi)

(vezi pe site-ul Muzeului de Fotografie: http://blog.alexgalmeanu.com/blog/2007/03/31/dupa-32-de-ani/  fotografia acestei case in 1976 apartinand d-lui Dan Vartanian, in oglinda  cu o alta realizata in 2007)

Tot pe Calea Calarasi, intre Piata Traian si portiunea "sistematizata" cu blocuri din anii '80, o alta casa "de tara" (depozit sau atelier).

O casa cu tinda inchisa cu geamuri in ochiuri din lemn, umbrita de un tei batran (cartierul Uranus).

(vezi si: http://bucharestunknown.blogspot.com/2009/11/case-cu-pridvor-in-bucuresti.html )

Calea Mosilor si agonia cladirilor istorice

Acum catva timp s-a prabusit o casa de pe Calea Mosilor. Starea ei facea sfarsitul previzibil. Si alte cladiri istorice, a caror degradare pare a-si fi atins ultima limita, cum ar fi Hanul Solacoglu sau vechiul hanisor de langa Biserica cu Sfinti, asteapta aceeasi soarta iminenta. Importanta data de tipologia caracteristica, de vechime si de istoria cuprinsa intre zidurile lor ar impune respect si grija fata de aceste putine vestigii ale trecutului care ne-au mai ramas.

Calea Mosilor (sau Podul Targului din Afara) a fost unul din cele mai importante drumuri din Bucuresti inca de la inceputurile sale, de fapt a fost premergator intemeierii orasului. Podul Targului din Afara se prelungea cu marea cale comerciala care facea legatura spre rasarit cu Moldova si mai departe spre Lvov (Liov), dar si cu vechile porturi Galati si Braila .

 Podul Targului de Afara incepea de langa Curtea Domneasca, din locul cunoscut ca Piata Sf. Anton, ca toate celelalte poduri domnesti, si facea legatura -dupa cum o arata si numele- cu targul din afara, targul sau oborul de animale al Bucurestilor care trebuia sa fie dincolo de bariera orasului. Cum targul s-a tot mutat (de langa Biserica Sfintilor in locul din preajma Bisericii Oborul Vechi, langa Foisorul de Foc- al carei nume aminteste tocmai acest lucru-  iar in fine in zona cunoscuta azi a Oborului), Calea Mosilor s-a prelungit mereu catre Est.  

Importanta Caii Mosilor este sugerata de faptul ca a fost primul drum pavat cu piatra (in 1825- fiind intrebuintata piatra de rau, intentia fiind a se utiliza "piatra cea mai tare aflata in muntii Tarii Romanesti, asa ca sa fie acest caldaram mai bun decat acel care este facut la cetatea Brasovului").

Calea Mosilor porneste azi de undeva din spatele magazinului Cocor, trece pe langa fostul magazin "La Vulturul de mare cu pestele in gheare", primul "magazin universal" din Bucuresti, cu etaj, fost intai la Piata de Flori (azi sediu de banca), prin dreptul Bisericii Sf. Gheorghe Vechi, ctitorie a boierilor Balaceni de secol XV (distrusa la Marele Foc din 1847 si ulterior refacuta in forma prezenta) care se intrezareste pe dreapta printre doua case...

Trebuie stiut ca fosta mahala Sf Gheorghe Vechi ale carei ulicioare au fost taiate de prelungirea Bulevardului Coltei spre Piata Mare in anii '40 este cea mai veche vatra a orasului, aici la raspantia dintre Calea Mosilor si prelungirea Lipscanilor sunt de gasit urmele satului ciobanului Bucur.
Intersectia Calea Mosilor cu Sf. Vineri este azi o rascruce cu terenuri virane si o parcare ce nu mai spune nimic despre importanta acestor stravechi locuri legate de istoria si evolutia orasului.

Istoria care mai poate fi citita prin cladirile ramase este foarte putina. Constructiile cele mai vechi existente in zona "protejata" cuprinsa intre Bd. Bratianu si Bd. Carol, in afara de biserici, nu sunt mai vechi de mijlocul secolului XIX. Orasul de secol XIX  este amestecat cu blockhouse-uri din perioada interbelica, parcari betonate, locuri virane si chiar constructii moderne (si anoste) care afecteaza si mai mult o zona oricum alterata de timp.

La intersectia cu Sf Vineri pe dreapta Caii Mosilor, intre doua terenuri virane, este o casa veche negustoreasca de sfarsit de secol XIX. Parterul este alterat de termopane insa la etaj batranele ziduri si ferestrele au ramas atinse doar de vreme.

Pe stanga, mica Biserica Razvan (sec.XVI):

Langa Biserica Razvan era candva Hanul Nicolescului frecventat de evrei, han care avea si sinagoga construita in 1789; cativa ani mai tarziu, cu prilejul unei reclamatii cercetata de stapanire (atunci austriaca), mahalagii se plangeau ca "acea mahala s-a umplut toata de evrei, dand pe pravalii indoit pret chirie".

Casa negustorului bulgar Hristo Gheorghieff din 1867

Peste drum de Biserica Razvan, fostul han evreiesc

 Aceleasi cladiri apar din perspectiva opusa intr-o fotografie din aprilie 1978, cu fix 32 de ani in urma, ceea ce ne permite sa observam degradarea caselor petrecuta intr-un interval relativ atat de scurt de timp:

O alta fotografie din 1978 priveste spre intersectia cu Hristo Botev:

Casa din centrul imaginii in spatele tramvaiului:

Dincolo de intersectia cu Hristo Botev, in preajma Bisericii Sfintilor strada sinuoasa si ingusta pastreaza un front relativ compact de case negustoresti, case cu un etaj si pravalii la parter, cu bolta si curte interioara, hanuri (latura de nord a Caii Mosilor, langa Biserica Sfintilor, si casele de pe Strada Sfintilor din spatele Bisericii):

In dreptul altarului bisericii a existat candva o "fantana de raspantie" pe care primarul Pache Protopopescu pusese sa se construiasca.

Vechiul hanisor din spatele Bisericii Sfintilor (sus); intr-o fotografie din 1985, realizata de dl. Cristian Popescu (pe care nu o pot posta) hanul acesta inca arata decent.

Biserica Sfintilor (1728) si Strada Sfintilor

.Peste drum de Biserica Sfintilor, in spatele gardului metalic, bucata de zid (vezi foto de mai jos) este un vestigiu al fostului Han Cernica,construit in a doua jumatate a sec. XVIII. Aici calugarii de la Manastirea Cernica de la marginea de N-E a Bucurestilor se adaposteau cand veneau sa incaseze veniturile caselor si pravaliilor pe care manastirea la avea in Bucuresti. Hanul desfacea si o parte din produsele manastirii. Strada alaturata (care azi se cheama Parintele Staniloae) purta pana nu demult numele hanului;

Urcand in continuare pe Calea Mosilor, pe dreapta niste case cu fatada urmand curba strazii sunt fostele case ale asociatilor Popp si Bunescu (cei care au ridicat magazinul "Bucuresti" din gura Lipscanilor):

Dupa coltul cu Strada Paleologu Calea Mosilor ajunge la ruinele  Hanului Solacoglu:

Este probabil cea mai veche constructie ramasa in picioare pe Calea Mosilor. Hanul a fost construit la 1859, anul Unirii, cand fratii Solacoglu au ridicat un cat deasupra pravaliilor existente. Cladirea are doua ganguri boltite prin care se intra in curtea interioara, pivnite, pravalii si apartamente de locuit la catul de sus. Fatada prelunga numara 20 de ferestre la etaj. Zidurile au peste un metru grosime. Sub toata mizeria cladirii care a vazut si a patit multe, cu toata tencuiala cazuta, ferestrele sparte, zidurile roase de igrasie, inca se mai vad ornamentele delicate ale ferestrelor si cornisei.
De curand o parte din acoperisul Hanului Solacoglu care a depasit 150 de ani s-a prabusit! Nu s-au putut gasi solutii pentru a salva macar acest vestigiu reprezentativ pentru Calea Mosilor si pentru Bucurestii veacului XIX.

Dupa intersectia cu Bulevardul Carol, Calea Mosilor sistematizata nu mai pastreaza nimic din istoria ei.

UPDATE
Prin amabilitatea lui George M. am primit fotografii ale casei de pe Calea Mosilor de curand prabusite, luate in iunie 2009: