miercuri, 22 decembrie 2010

Dealul Patriarhiei

Intr-una din zilele reci si cu lumina clara ale acestui decembrie, Biserica Patriarhiei capatase o aparenta aproape imateriala.


Recunoscator de a fi invins rascoala lefegiilor, Constantin Serban Basarab fonda in 1655 o manastire pe un deal acoperit cu vii din apropierea Curtii Domnesti ("Dealul Viilor"). Se pare ca anterior existase aici un mic schit de lemn, lucru deloc neobisnuit. Manastirea a infruntat valtoarea vremurilor inca de la inceput, fiind jefuita de turci inainte chiar de a fi terminata. Mai apoi Radu Leon a reusit sa o ispraveasca si sa o inconjoare cu un zid protector ca de cetate, intarit cu contraforti. Tot el, stramutand Mitropolia de la Targoviste la Bucuresti, a transformat biserica in Catedrala mitropolitana (1668). 


Vestigiu al fostei incinte si monument de arta feudala, poarta de intrare cu turn a aparut in vremea domnitorului Constantin Brancoveanu care a dorit sa-si inlesneasca accesul dinspre resedinta sa de la poalele dealului, pana atunci intrarea facandu-se pe sub turnul-clopotnita dinspre Filaret

De-a lungul timpului, Colina Mitropoliei a fost martora sau scena evenimentelor istoriei. Clopotele Mitropoliei au rasunat cele dintai in ziua de 11 iunie 1848 din Turnul lui Brancoveanu, vestind izbucnirea Revolutiei, iar Dealul Mitropoliei a fost inconjurat de masele populare pentru a sustine guvernul revolutionar in momentele critice. Langa clopotnita Mitropoliei au fost ingropati intr-o ceremonie miscatoare, in prezenta bucurestenilor care "intesau" aleea ce duce la catedrala, cativa martiri ai acelor zile agitate. Pe colina Mitropoliei a fost ales sub presiune populara Alexandru Ioan Cuza domn al Tarii Romanesti, savarsindu-se astfel Unirea Principatelor, tot aici a fost proclamata Independenta de Stat a Romaniei si Regatul. Istoricul Emanuel Badescu ne vorbeste despre bucuria si entuziasmul popular din ziua sfintirii Clopotului cel Mare, adus in 1888 pentru a indeparta, o data cu vechiul clopot inlocuit, amintirea prezentei rusesti in Principate.

Domni si mitropoliti au fost unsi in fata altarului catedralei, iar biserica a avut si rolul de necropola domneasca. Cele doua cruci din dreptul altarului sunt ramasite ale crucilor si pietrelor de mormant care existasera in jurul bisericii. Mitropolia a fost centru de propagare al culturii prin tiparirea de carti in tipografia instalata aici de Mitropolitul Varlaam, intre care si prima Biblie tradusa de carturarul Nicolae Milescu Spatarul in limba romana (1688). 


Frederic Dame remarca la inceputul secolului trecut contrastul dintre destinatia lor atat de importanta si simplitatea si modestia cladirilor de pe Dealul Mitropoliei care gazduiau cele trei autoritati: cea Divina, cea a Statului si cea Ecleziastica. 

In 1907, pe locul fostei staretii (in care se tinusera inca din vremea Regulamentului Organic sedintele Divanului boieresc si ale Adunarii Obstesti prezidate din jiltul sau de Mitropolitul tarii), a fost construit noul Palat al Camerei Deputatilor, cladirea eleganta cu portic (arh. Dimitrie Maimarolu) cu o cupola caracteristica, usor de recunoscut de la distanta. Mai tarziu a fost edificat (arh George Simotta, 1931) noul Palat al Patriarhiei. Palatul se intinde pe coasta dealului in jos, fiind vizibil din Bd. Regina Maria ori din alee si doar putin de pe platou.


Palatul Patriarhiei vazut dinspre alee (Strada Patriarhiei);


Intrarea dinspre apus si cupola familiara bucurestenilor a Palatului fost al Camerei Deputatilor;



Pe latura de apus a platoului si alipite resedintei Patriarhului sunt Paraclisul si foisorul lui cu arcade in stil brancovenesc, refacute de catre domnitorul Nicolae Mavrocordat, pretioase monumente de arhitectura feudala romaneasca. Tampla aurita si ajurata a paraclisului si poarta de lemn sculptat sunt recunoscute pentru remarcabila valoare artistica.
Acest luminat fanariot, posesor al unei biblioteci faimoase, "cea mai bogata din Europa Orientala", ridicase cam in acelasi timp (1724) azi pierduta Manastire Vacaresti si casele domnesti cu minunatul, la propriu, Foisor (disparut si acesta) care a dat numele mahalalei, nume ajuns pana la noi (cartierul din jurul Bisericii Foisor, in sud-estul orasului - nici o legatura cu Foisorul de Foc). 

Lipsesc cele doua porti groase de stejar ale turnului de acces, disparute in urma restaurarii recente.

Biserica larga si bine asezata pe pamant s-a dovedit de nezdruncinat, la propriu si la figurat, strabatand timpul si implinindu-si menirea. Turlele ei sunt intre foarte putinele turle de biserici bucurestene scapate neatinse. Catedrala a fost de-a lungul timpului simbol al puterii statale a Tarii Romanesti si al rezistentei neamului. 
Prin monumentele sale de istorie si arta si prin incarcatura de semnificatii Dealul Mitropoliei poarta un mesaj uitat si de care avem nevoie mai mult ca oricand, acela al identitatii noastre si a ceea ce ar trebui sa fim.

Un comentariu:

  1. Simotta avea casa pe Aleea Dealul Mitropoliei 15 - http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_monumentelor_istorice_din_Bucure%C8%99ti,_sector_4

    RăspundețiȘtergere