luni, 9 noiembrie 2009

Biserica Sf. Sava si zona Universitatii in 1864

Fotografie publicata de graficianul Radu Oltean la editura sa ART HISTORIA, intr-o selectie de 16 fotografii panoramice realizate de primii fotografi ai Bucurestilor in perioada 1856-1877.
Vezi site-ul http://art-historia.blogspot.com/

Este o fotografie extraordinara realizata in 1864 de ardeleanul Carol Popp de Szathmary, unul din primii fotografi ai Bucurestilor. In imaginea luata din Turnul Coltei (care exista inca la vremea respectiva) se pot recunoaste trei repere esentiale ale Bucurestiului dintre care unul a disparut: Palatul Sutu, cladirea Universitatii iar in fata ei, in coltul din stanga sus al fotografiei, Biserica Sf. Sava.

Biserica manastirii Sf Sava, existenta din a doua jumatate a sec.16, fusese rezidita in 1709 de catre Constantin Brancoveanu, pe langa ea ridicandu-se "si alte case si tocmeale, ca sa fie scoala de invatat carte". In chiliile ei a functionat Academia Domneasca de la Sfantul Sava, prima scoala superioara din Bucuresti infiintata in 1694 de marele domn invatat care a fost Constantin Brancoveanu, ce punea astfel bazele invatamantului superior din Tara Romaneasca.
In 1856 cladirile din jurul bisericii au fost demolate pentru a se ridica noul local al Academiei, Universitatea care apare in fotografia de mai sus proaspat construita.
Biserica ramasa stinghera, fara chiliile din jurul ei va mai dainui numai cinci ani de la data fotografiei. In 1869 va fi daramata pentru a face loc bulevardului Carol I.

Pe locul unde acum este intrarea in pasaj din dreptul Muzeului de Istorie stau trei case modeste. Pe cea din dreapta se poate citi "Hotel Kiesch". Alaturi, o casa cu pridvor pe stalpi de lemn.
Cea de a treia este mai putin vizibila (i se vede doar acoperisul), trebuie sa fie cea care apare si intr-o alta fotografie, cativa ani mai tarziu:


Jurnalistul francez si pasionatul de Bucuresti Frederic Dame o descrie in cartea sa "Bucarest en 1906" ca fiind casa taraneasca ce, in 1872, se afla inca in fata Universitatii, lipita de zidul gradinii printului Sutu...

In spatele Universitatii se va ridica mult mai tarziu (intre 1912-1927) cladirea Scolii Superioare de Arhitectura, azi Institutul de Arhitectura Ion Mincu. In partea din dreapta sus se vad turlele Bisericii Enei, daramata in 1977 sub pretextul avariilor suferite la cutremur (avariile erau neinsemnate, a fost prima biserica daramata abuziv de N. Ceausescu).

In fotografie se observa in dreapta o ulita ingusta ce se numea atunci Ulita Coltei si ajungea pana la Piata Roma. Mult largita a devenit azi B-dul Nicolaie Balcescu.

4 comentarii:

  1. Cum te putem contacta? E urgent, multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Excelent demersul! Splendide pozele!

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc pentru apreciere si ma bucur ca gasiti interesante aceste lucruri.

    RăspundețiȘtergere