Casa parohiala a Bisericii Razvan

In spatele Bisericii Sf Gheorghe Nou si la cativa pasi de centrul orasului se afla una din cele mai vechi case de locuit din Bucuresti, casa parohiala a Bisericii Razvan. In lista monumentelor istorice figureaza ca datand din a doua jumatate a sec. 19, dar ar putea fi chiar mai veche (sau poate ca a fost construita dupa Marele Foc din 1847, care va fi afectat fosta casa parohiala, foc care a distrus si hanul Sf Gheorghe alaturat?!). Pentru Bucuresti asta inseamna foarte mult, cladirile de aceasta varsta aproape se pot numara pe degete. Mai mult, casa nu a suferit inca modificari, are probabil infatisarea initiala.
[UPDATE 5 feb. Dl Dan Rosca ne spune ca, dupa harti si documente vechi, casa parohiala a fost construita intre 1856-1860 pe locul altora preexistente)

Stilul ei, de trecere de la vernacular la neo-clasic, sau neo-clasic incipient, (exprimat mai ales prin prezenta frontonului), reflecta epoca de patrundere si raspandire a arhitecturii de factura occidentala careia-i apartine. Dimensiunea si forma ferestrelor, cu arcada usor rotunjita, simplitatea sau lipsa ornamentelor este tipica pentru casele cele mai vechi. Ar fi interesant de vazut cum s-a pastrat pe dinauntru, scarile, plafoanele, pivnita care cu siguranta trebuie sa existe.

Ramane de vazut ce soarta va avea aceasta casa valoroasa, ramasa intreaga pana acum. Este, totusi, listata ca monument istoric. Sa speram ca acest lucru o va proteja, ca va fi la un moment dat renovata/restaurata, in exact aceeasi forma pastrata pana in prezent.

Parcul si casa Cazzavillan

La raspantia strazilor Temisana, Transilvania si Luigi Cazzavillan se afla un scuar cu un parculet si un monument cu fantana in centru. Parculetul, monumentul si cladirile din preajma redau șarmul Bucurestilor inceputului de secol 20.

Bustul de bronz asezat pe un soclu din piatra il reprezinta pe jurnalistul Luigi Cazzavillan* (1852-1902), fondatorul ziarului Universul, de mare circulatie in epoca (unul din amorasii ce inconjoara baza soclului tine in maini ziarul). 

Parculetul si monumentul au fost restaurate relativ recent dar casa de pe o latura a scuarului (de pe Strada Temisana) unde se pare ca ar fi locuit Luigi Cazzavillan sta sa cada. Seamana cu un palazzo italian, cu ferestre avand coloane in torsada. Despre ea s-a vorbit si s-a scris mult. Casa nu este doar un simbol al patrimoniului arhitectural local, dar si un simbol al starii acestui patrimoniu: in ruina, cu ferestrele sparte, este lasata sa se prabuseasca.

In parc se afla o veche fantana de baut asezata aici de la deschiderea parcului, probabil primii ani ai sec.20. Fabricantul este mentionat pe o placuta de la baza fantanii. Este interesant ca firma respectiva din Cincinnati inca functioneaza (am verificat pe internet!):

_________________

*Luigi Cazzavillan a fost o personalitate remarcabila. Fost voluntar in armata lui Garibaldi, s-a stabilit in Bucuresti in 1877 in calitate de corespondent de razboi pentru ziarele italienesti. Dupa incheierea razboiului s-a casatorit cu o romanca si a ramas in tara. Luigi Cazzavillan a lucrat o vreme ca profesor de italiana iar apoi s-a lansat in jurnalistica, fondand mai multe ziare. Unul dintre ele purta un nume semnificativ pentru misiunea asumata: "Fratia romano-italiana". Ziarul Universul fondat in 1888 a devenit insa cel mai important cotidian independent roman. Intr-o perioada in care la Bucuresti mai apareau multe alte publicatii, Universul a reusit sa ajunga cel mai raspandit ziar al vremii datorita  neangajarii politice (era un cotidian de informatie) si al pretului foarte coborat. Universul a fost si primul ziar inzestrat cu o masina de tipar rotativa.

 Din beneficiile realizate, Cazzavillan a finantat o Scoala Italiana la Bucuresti. Scoala care se afla in aceeasi piateta a fost daramata datorita starii de ruinare in care ajunsese.  

Dupa moartea sa, in fata casei in care a locuit au fost construite parculetul si monumentul restaurate relativ recent (desi parculetul nu respecta forma initiala). Contributia lui Luigi Cazzavillan la viata societatii timpului sau justifica din plin ca o strada, un parculet si un monument din Bucuresti sa-i poarte numele.

Pe Strada Anton Pann

Strada Anton Pann serpuieste intre Mircea Voda si zona Ceaus Radu-Plantelor, in fosta mahala a Bisericii Lucaci. Porneste din Mircea Voda, in apropierea intersectiei acesteia cu Matei Basarab, intersecteaza fosta Strada Labirint, rebotezata Cauzasi (dupa ce adevarata Strada Cauzasi si piata cu acelasi nume au disparut) apoi cu Parfumului, si se sfarseste intre doua terenuri virane si in Bd Unirii, in locul in care inainte de sistematizarea din anii '80 incepea Calea Dudesti.

La sfarsitul sec.19 strada Anton Pann avea distinctie, asa cum o dovedesc casele. Spre intersectia cu Parfumului, un sir de case tip "vagon" in stilul eclectic de inspiratie franceza popular la sfarsitul secolului 19, cu gradinita si trepte de piatra la intrare. Prima de pe colt, o casa cu zece ferestre la strada ruinata:

Casa de pe colt, prin geamurile careia se vede casa de alaturi...foto 7 februarie 2011;

Aceeasi perspectiva din partea opusa. Pe stanga, o vila prestigioasa, renovata;

Tot pe Anton Pann, o casa cu un stil neobisnuit in Bucuresti, masiva si cu deschideri relativ mici fata de masivitatea zidului, incadrate de firide ornamentale.

Cea mai interesanta cladire de pe strada este casa tip han, cu gang si curte interioara, probabil un fost imobil de raport. Se pare ca aceasta cladire era folosita candva ca loc de intalnire de catre organizatii sioniste evreiesti.

Peste drum se afla casele folcloristului, scriitorului, muzicianului si tipografului Anton Pann, care a locuit aici in mahalaua Lucaci, si al carui nume il poarta strada. Casele si curtea unde isi avea tipografia au fost daruite dupa moartea sa de catre sotie Bisericii Sf. Stelian Lucaci unde Pann a fost dascal si unde a fost si inmormantat.

Placuta de pe casa memoriala este ea insasi "monument istoric":

"In aceasta cladire a locuit a gandit si a scris in limba cea fara de moarte a norodului iubit si inteles de cei multi ANTON PANN finul Pepelei cel istet ca un proverb (M Eminescu)

S-a asezat aceasta placa de catre Uniunea Scriitorilor din RPR cu prilejul implinirii unui veac de la moartea scriitorului in anul 1954 luna Noiembrie in al zecelea an de la eliberarea poporului nostru si in al saptelea an de la proclamarea Republicii Populare Romane"

________________________________________________

Personalitatea lui Anton Pann necesita macar o scurta evocare.

Anton Pann (1793 sau 1797, data incerta- 1854) a fost de origine modesta, fiu al unui caldarar valah si al unei grecoaice, nascut intr-un sat care este acum in Bulgaria. S-a stabilit la Bucuresti in 1812, pe la 16 ani. Pentru ca avea  glas frumos a reusit sa-si castige painea fiind primit cantaret la Biserica Sfintilor.

Nu avea doar voce frumoasa: vorbea  greceste, turceste, ruseste si romaneste si avand ocazia a invatat repede meseria de tipograf pe care a practicat-o apoi de-a lungul vietii.

Pe langa preocuparile sale legate de muzica liturgica (ce a fost dragostea vietii lui) a cules si prelucrat folclor, creind apoi el insusi si opere originale. Nu credea ca face ceva important, dar scrisul ii era drag ("Cand scriu cate ceva imi pare ca-mi petrec vremea foarte dulce"). Isi dorea ca  proverbele, zicatorile, vorbele de duh ale sale sa slujeasca drept  invatatura si indrumare pentru oameni.

Publicul sau era alcatuit din targoveti, meseriasi, negustori, dascali la biserica, mici boieri, carora li se adresa intr-o limba simpla si familiara, intr-o vreme in care limbajul literar era formal si incarcat de neologisme. La tipografia al carei proprietar era a tiparit carti bisericesti dar si laice. Cartile si le vindea pe la targuri si manastiri, pentru a mai castiga un ban de care a dus adesea lipsa. A fost iubitor de viata, de petreceri cu lautari, un pribeag cu o viata aventuroasa.

Monumentul funerar al lui Anton Pann din curtea Bisericii Lucaci, exact asa cum si l-a dorit: 

La mormant ca sa-mi ridice/Un stalp ca un monument/De marmura, sa nu-i strice/Taria vrun element/Carele lucrat sa fie/Cvadrat si lucrat frumos/Si pe dansul sa se scrie/Aceste versuri din jos:Aici s-a mutat cu jale/In cel mai din urma an/Care in cartile sale/Se citeste Anton Pann/ Acum mana-i inceteaza/Ce la scris mereu sedea/Nopti intregi nu mai lucreaza/La lumina carti sa dea/Implinindu-si datoria/Si talantul ne-ngropand/Si-a facut calatoria/Dand in lume altor rand.

Locuri nestiute in Bucuresti- Strada Sapunari din fostul Cartier Uranus

Fostul Cartier Uranus-Izvor de pe fostul Deal al Arsenalului a fost distrus la inceputul anilor '80 pentru a face loc Casei Republicii (azi Palatul Parlamentului). Avea strazi pietruite, umbrite de copaci si case vechi de  inceput de secol.

Astazi zona de la sud de Casa Republicii este dezolanta.

Strada Sapunari este o straduta, mai mult o alee, ramasa nedemolata. Prinsa intre Calea Rahovei si Strada Uranus, in apropiere de vechiul ansamblu al Vamei Bucuresti Antrepozite, Strada Sapunari a scapat demolarilor din anii '80 dar nu si decaderii in care a cazut ulterior regiunea inconjuratoare, astfel incat o vizita in zona poate fi destul de neplacuta (pentru a folosi un eufemism!)

Totusi, straduta scurta si foarte ingusta si-a pastrat pavimentul din piatra, asa cum era altadata in tot cartierul. Curtile sunt foarte mici, casele inghesuite. Unele au garduri cu plante agatatoare sau cate un copacel. Chiar daca unele case necesita renovare iar altele sunt uratite, strada da o buna idee de cum arata acel cartier pierdut pentru totdeauna.