Mandria lui Şulăm Şolţ era, desigur, casa din Traian. A cumparat un bordei si a ridicat cateva incaperi omenesti. (...) Putini evrei aveau in strada asta si mai ales in partea care da spre Calea Dudesti locuinta proprie. Cei mai numerosi-negustori ambulanti, vanzatori in magazinele de pe Lipscani, samsari cu destine greu de banuit, lucratori si functionari de birou cu lefuri nenorocite- de abia isi duceau zilele.
Langa han se insirau casute cu intrarea la strada, fiecare cu cateva trepte. Erau mici pravalii de coloniale, sticlarie, un atelier fotografic, o salita de dans, in fund o scoala de copii, o "carnatarie" si alte marunte caminuri cu "stapani" rupti in coate si melancolizati de lunga asteptare a clientilor.(...)
Se desprimavara. Calea Dudesti respira mai liber. Covrigarii si cofetarii au ornat vitrinele cu tot felul de dulciuri. In ceainarie, lumea se grabea: nu mai era frig si clientii, intoliti subtire, puteau sa mai goneasca prin cartier. Mamele isi asteptau, in fata curtii sau a dughenelor, copiii de la scoala evreiasca din Traian. In Calea Vacaresti, primavara a desfundat casele scunde.(...)
Se plimbau, adesea, pe cheiul Dambovitei, in verile aprinse ale Bucurestiului vechi, parfumat de atata liliac si inveselit de atatea laute. Pe dinaintea ochilor lui iata ca se iveste, din neguri, turla bisericii, pe care apusul a zugravit-o cu purpura curata ca in adastarea sarbatorii.(...)
...Calea Vacaresti isi aduna oamenii. Din departarea centrului se inapoiaza spre ulitele stramte, covarsite de bezna si mister, inalti pravaliasi cununati cu suferinta, fete subtiri in bluze usoare, mirate si obosite, babalaci chinuiti de mijloc, matroane vaste ca niste garderobe...S-au luminat iar ceainariile...Au revenit baietii cu plete, cu ochii minati de vise, cu bluze albe, pierduti in reveria lor totala, sa-si ameteasca foamea de altceva la masa patata de ani...
(Isac Peltz, Calea Vacaresti)
