Calea Mosilor si agonia cladirilor istorice

Acum catva timp s-a prabusit o casa de pe Calea Mosilor. Starea ei facea sfarsitul previzibil. Si alte cladiri istorice, a caror degradare pare a-si fi atins ultima limita, cum ar fi Hanul Solacoglu sau vechiul hanisor de langa Biserica cu Sfinti, asteapta aceeasi soarta iminenta. Importanta data de tipologia caracteristica, de vechime si de istoria cuprinsa intre zidurile lor ar impune respect si grija fata de aceste putine vestigii ale trecutului care ne-au mai ramas.

Calea Mosilor (sau Podul Targului din Afara) a fost unul din cele mai importante drumuri din Bucuresti inca de la inceputurile sale, de fapt a fost premergator intemeierii orasului. Podul Targului din Afara se prelungea cu marea cale comerciala care facea legatura spre rasarit cu Moldova si mai departe spre Lvov (Liov), dar si cu vechile porturi Galati si Braila .

 Podul Targului de Afara incepea de langa Curtea Domneasca, din locul cunoscut ca Piata Sf. Anton, ca toate celelalte poduri domnesti, si facea legatura -dupa cum o arata si numele- cu targul din afara, targul sau oborul de animale al Bucurestilor care trebuia sa fie dincolo de bariera orasului. Cum targul s-a tot mutat (de langa Biserica Sfintilor in locul din preajma Bisericii Oborul Vechi, langa Foisorul de Foc- al carei nume aminteste tocmai acest lucru-  iar in fine in zona cunoscuta azi a Oborului), Calea Mosilor s-a prelungit mereu catre Est.  

Importanta Caii Mosilor este sugerata de faptul ca a fost primul drum pavat cu piatra (in 1825- fiind intrebuintata piatra de rau, intentia fiind a se utiliza "piatra cea mai tare aflata in muntii Tarii Romanesti, asa ca sa fie acest caldaram mai bun decat acel care este facut la cetatea Brasovului").

Calea Mosilor porneste azi de undeva din spatele magazinului Cocor, trece pe langa fostul magazin "La Vulturul de mare cu pestele in gheare", primul "magazin universal" din Bucuresti, cu etaj, fost intai la Piata de Flori (azi sediu de banca), prin dreptul Bisericii Sf. Gheorghe Vechi, ctitorie a boierilor Balaceni de secol XV (distrusa la Marele Foc din 1847 si ulterior refacuta in forma prezenta) care se intrezareste pe dreapta printre doua case...

Trebuie stiut ca fosta mahala Sf Gheorghe Vechi ale carei ulicioare au fost taiate de prelungirea Bulevardului Coltei spre Piata Mare in anii '40 este cea mai veche vatra a orasului, aici la raspantia dintre Calea Mosilor si prelungirea Lipscanilor sunt de gasit urmele satului ciobanului Bucur.
Intersectia Calea Mosilor cu Sf. Vineri este azi o rascruce cu terenuri virane si o parcare ce nu mai spune nimic despre importanta acestor stravechi locuri legate de istoria si evolutia orasului.

Istoria care mai poate fi citita prin cladirile ramase este foarte putina. Constructiile cele mai vechi existente in zona "protejata" cuprinsa intre Bd. Bratianu si Bd. Carol, in afara de biserici, nu sunt mai vechi de mijlocul secolului XIX. Orasul de secol XIX  este amestecat cu blockhouse-uri din perioada interbelica, parcari betonate, locuri virane si chiar constructii moderne (si anoste) care afecteaza si mai mult o zona oricum alterata de timp.

La intersectia cu Sf Vineri pe dreapta Caii Mosilor, intre doua terenuri virane, este o casa veche negustoreasca de sfarsit de secol XIX. Parterul este alterat de termopane insa la etaj batranele ziduri si ferestrele au ramas atinse doar de vreme.

Pe stanga, mica Biserica Razvan (sec.XVI):

Langa Biserica Razvan era candva Hanul Nicolescului frecventat de evrei, han care avea si sinagoga construita in 1789; cativa ani mai tarziu, cu prilejul unei reclamatii cercetata de stapanire (atunci austriaca), mahalagii se plangeau ca "acea mahala s-a umplut toata de evrei, dand pe pravalii indoit pret chirie".

Casa negustorului bulgar Hristo Gheorghieff din 1867

Peste drum de Biserica Razvan, fostul han evreiesc

 Aceleasi cladiri apar din perspectiva opusa intr-o fotografie din aprilie 1978, cu fix 32 de ani in urma, ceea ce ne permite sa observam degradarea caselor petrecuta intr-un interval relativ atat de scurt de timp:

O alta fotografie din 1978 priveste spre intersectia cu Hristo Botev:

Casa din centrul imaginii in spatele tramvaiului:

Dincolo de intersectia cu Hristo Botev, in preajma Bisericii Sfintilor strada sinuoasa si ingusta pastreaza un front relativ compact de case negustoresti, case cu un etaj si pravalii la parter, cu bolta si curte interioara, hanuri (latura de nord a Caii Mosilor, langa Biserica Sfintilor, si casele de pe Strada Sfintilor din spatele Bisericii):

In dreptul altarului bisericii a existat candva o "fantana de raspantie" pe care primarul Pache Protopopescu pusese sa se construiasca.

Vechiul hanisor din spatele Bisericii Sfintilor (sus); intr-o fotografie din 1985, realizata de dl. Cristian Popescu (pe care nu o pot posta) hanul acesta inca arata decent.

Biserica Sfintilor (1728) si Strada Sfintilor

.Peste drum de Biserica Sfintilor, in spatele gardului metalic, bucata de zid (vezi foto de mai jos) este un vestigiu al fostului Han Cernica,construit in a doua jumatate a sec. XVIII. Aici calugarii de la Manastirea Cernica de la marginea de N-E a Bucurestilor se adaposteau cand veneau sa incaseze veniturile caselor si pravaliilor pe care manastirea la avea in Bucuresti. Hanul desfacea si o parte din produsele manastirii. Strada alaturata (care azi se cheama Parintele Staniloae) purta pana nu demult numele hanului;

Urcand in continuare pe Calea Mosilor, pe dreapta niste case cu fatada urmand curba strazii sunt fostele case ale asociatilor Popp si Bunescu (cei care au ridicat magazinul "Bucuresti" din gura Lipscanilor):

Dupa coltul cu Strada Paleologu Calea Mosilor ajunge la ruinele  Hanului Solacoglu:

Este probabil cea mai veche constructie ramasa in picioare pe Calea Mosilor. Hanul a fost construit la 1859, anul Unirii, cand fratii Solacoglu au ridicat un cat deasupra pravaliilor existente. Cladirea are doua ganguri boltite prin care se intra in curtea interioara, pivnite, pravalii si apartamente de locuit la catul de sus. Fatada prelunga numara 20 de ferestre la etaj. Zidurile au peste un metru grosime. Sub toata mizeria cladirii care a vazut si a patit multe, cu toata tencuiala cazuta, ferestrele sparte, zidurile roase de igrasie, inca se mai vad ornamentele delicate ale ferestrelor si cornisei.
De curand o parte din acoperisul Hanului Solacoglu care a depasit 150 de ani s-a prabusit! Nu s-au putut gasi solutii pentru a salva macar acest vestigiu reprezentativ pentru Calea Mosilor si pentru Bucurestii veacului XIX.

Dupa intersectia cu Bulevardul Carol, Calea Mosilor sistematizata nu mai pastreaza nimic din istoria ei.

UPDATE
Prin amabilitatea lui George M. am primit fotografii ale casei de pe Calea Mosilor de curand prabusite, luate in iunie 2009:

Parcul si casa Cazzavillan

La raspantia strazilor Temisana, Transilvania si Luigi Cazzavillan se afla un scuar cu un parculet si un monument cu fantana in centru. Parculetul, monumentul si cladirile din preajma redau șarmul Bucurestilor inceputului de secol 20.

Bustul de bronz asezat pe un soclu din piatra il reprezinta pe jurnalistul Luigi Cazzavillan* (1852-1902), fondatorul ziarului Universul, de mare circulatie in epoca (unul din amorasii ce inconjoara baza soclului tine in maini ziarul). 

Parculetul si monumentul au fost restaurate relativ recent dar casa de pe o latura a scuarului (de pe Strada Temisana) unde se pare ca ar fi locuit Luigi Cazzavillan sta sa cada. Seamana cu un palazzo italian, cu ferestre avand coloane in torsada. Despre ea s-a vorbit si s-a scris mult. Casa nu este doar un simbol al patrimoniului arhitectural local, dar si un simbol al starii acestui patrimoniu: in ruina, cu ferestrele sparte, este lasata sa se prabuseasca.

In parc se afla o veche fantana de baut asezata aici de la deschiderea parcului, probabil primii ani ai sec.20. Fabricantul este mentionat pe o placuta de la baza fantanii. Este interesant ca firma respectiva din Cincinnati inca functioneaza (am verificat pe internet!):

_________________

*Luigi Cazzavillan a fost o personalitate remarcabila. Fost voluntar in armata lui Garibaldi, s-a stabilit in Bucuresti in 1877 in calitate de corespondent de razboi pentru ziarele italienesti. Dupa incheierea razboiului s-a casatorit cu o romanca si a ramas in tara. Luigi Cazzavillan a lucrat o vreme ca profesor de italiana iar apoi s-a lansat in jurnalistica, fondand mai multe ziare. Unul dintre ele purta un nume semnificativ pentru misiunea asumata: "Fratia romano-italiana". Ziarul Universul fondat in 1888 a devenit insa cel mai important cotidian independent roman. Intr-o perioada in care la Bucuresti mai apareau multe alte publicatii, Universul a reusit sa ajunga cel mai raspandit ziar al vremii datorita  neangajarii politice (era un cotidian de informatie) si al pretului foarte coborat. Universul a fost si primul ziar inzestrat cu o masina de tipar rotativa.

 Din beneficiile realizate, Cazzavillan a finantat o Scoala Italiana la Bucuresti. Scoala care se afla in aceeasi piateta a fost daramata datorita starii de ruinare in care ajunsese.  

Dupa moartea sa, in fata casei in care a locuit au fost construite parculetul si monumentul restaurate relativ recent (desi parculetul nu respecta forma initiala). Contributia lui Luigi Cazzavillan la viata societatii timpului sau justifica din plin ca o strada, un parculet si un monument din Bucuresti sa-i poarte numele.

Palatul si Biserica Ghica-Tei

In nord-estul orasului, in Colentina, la marginea de sud a Lacului Plumbuita se afla palatul Ghica Tei, resedinta familliei boieresti a Ghiculestilor care a dat timp de doua veacuri, incepand de la jumatatea secolului XVII, domnitori atat in Muntenia cat si in Moldova. Este cel mai vechi palat din Capitala pastrat pana azi in forma originara.

Grigore al IV-lea Ghica (1822-1828, primul domn pamantean al Tarii Romanesti numit de turci dupa indepartarea grecilor din dregatorii, armata si Biserica la sfarsitul epocii fanariote) si-a stabilit resedinta domneasca pe mosia parinteasca de la Colentina*, unde si-a ridicat din temelie un palat nou.

Intrarea monumentala flancata de doi vulturi de piatra pe domeniul Palatului Ghica.

"Pe unul din cei doi puternici stâlpi de piatră de la intrare, deasupra cărora vulturi ciopliţi îşi întind aripile într-o simbolică mişcare de cucerire, se poate ceti această lapidară şi mândră inscripţie:

Zidit a fost din temelie acest Palat Domnesc de către Voivodul Grigore Ghyka, Domn al Ţării Româneşti, pe moşia sa domnească Colentina, în anul mântuirii 1822. Aci fu odinioară falnica sa locuinţă de vară, alături de care, spre dreaptă cuviinţă, a înălţat apoi întru slava şi pomenirea Domnului Dumnezeu, biserica familiei cu hramul Domnului şi a împodobit-o cu frumoase daruri prin înalta şi statornica sa voinţă. Această moşie din domnească avere a trecut prin hrisov cu Dietă, de drept şi de-a pururi asupra Principilor Ghiculeşti, urmaşii lui mai de aproape cari vor purta grija locaşului domnesc şi a bisericii sale.

Iată istoria acestei case de proporţii nobile care, albă şi simplă, îşi desfăşoară în dosul grilajului, în fundul unei curţi dreptunghiulare, armonia liniilor sale liniştite." (George Matei Cantacuzino, 1932)

"Dar aci, cu faţa îndreptată spre răsărit, privind spre ruinele Plumbuitei, suntem departe de măreţiile de cari vorbeam. Modesta terasă a cinstitului voievod, purtând încăpătoarea locuinţă de vară, nu este decât vestigiul unei bune gospodării şi unei demnităţi autentice. Fără alte preocupări decât de a răspunde rolului ei de casă a unui domnitor a cărui cârmuire se întindea asupra ţărişoarei româneşti, domnitor nici prea bogat, nici prea puternic, care trebuia să scape prin diplomaţie şi răbdare, câteodată cu preţul unei umilințe, de ingerinţele împărăţiilor împrejmuitoare, palatul exprimă foarte bine preocuparea unei societăţi conştiente şi a unei familii mândre de a juca rolul care trebuia jucat în hotarele fixate de către destin. Vreau să spun că arhitectura este bună atunci când e făcută pe măsura subiectului ei, când exprimă în întregime o tendinţă izvorâtă dintr-o mentalitate bine definită.

Colentina reprezintă tendinţa şi dorinţa de occidentalizare a generaţiilor de la începutul veacului trecut, tendinţa de a orienta ţara spre căi cari nu mai duceau neapărat spre Ţarigrad." (George Matei Cantacuzino)

Biserica Ghica Tei, la origine paraclisul palatului Ghica, are o arhitectura diferita de cea in stil bizantin a bisericilor traditionale, fiind singura din Bucuresti in stil neoclasic italian, cu o forma rotunda unica (se pare ca in tara mai exista una asemanatoare, langa Iasi) iar in fata in loc de pridvor are un fronton asezat pe coloane.

Biserica a fost pictata de pictorul italian Giacometti, acelasi care a pictat si plafoanele salonului si holului de la parterul palatului Ghica.

In biserica, in stanga si dreapta usii se afla portretele fratilor Grigore si Alexandru Ghica (1834-1842). In timp ce primul este reprezentat in tinuta orientala, fratele sau Alexandru, care a domnit doar sase ani mai tarziu, este infatisat nu intamplator in vestimentatie occidentala: Alexandru al II-lea Ghica a fost primul domn care a adoptat vestimentatia europeana, si-a ras barba si a desfiintat obiceiul puparii mainii:

Langa biserica se afla mormintele mai multor membri ai familiei Ghiculestilor.

Printre morminte se gaseste si cel al ctitorului Dimitrie Ghica. Pe monumentul sustinut de patru femei este o inscriptie in limba romaneasca, dar cu litere chirilice, care spune in graiul acelui secol:
"Pietrile de pe ulitele cetatii [in]vecinate marturisita-ti, calator, ce fapte laudate Ghica Grigorie a lucrat: Domn plin de intelepciune, l-al lui mormant esti dator ismerenia a-ti depune". "Pietrile de pe ulitele cetatii" ne spun ca sub domnia lui Grigorie Ghica s-a realizat pavarea cu piatra a primei strazi din Bucuresti (in 1825) "Podul Targului de Afara" (Calea Mosilor)...

Ghiocei fotografiati in curtea bisericii Ghica Tei.

Vezi despre Palatul Ghica Tei si un fragment din lucrarea dl.Narcis Dorin Ion, "Elitele si arhitectura rezidentiala in Tarile Romane (sec. XIX-XX)": http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/contributii-elitele-si-arhitectura-rezidentiala-iv-asa-s-a-nascut-micul-paris-5490019/

---------
*Mosia apartinuse marelui ban Barbu Vacarescu si intrase in posesia Ghiculestilor prin casatoria Mariei Vacarescu cu banul Dumitrache Ghica. Maria (Marita) Vacarescu, nepoata lui Ienachita Vacarescu, frumusete vestita a timpului, a fost casatorita intai cu Ghica si apoi cu domnitorul Gh. Bibescu.

Arhitectura veche bucuresteana de influenta otomana

Vreme de cateva veacuri si pana in epoca moderna Bucurestii au fost un targ pitoresc si cosmopolit, cu o populatie amestecata din multe neamuri insa predominand elementul oriental-balcanic: pe langa valahi, in Bucuresti traiau si greci, turci, bulgari, albanezi, armeni, evrei (si in masura mai mica unguri, sasi ori italieni). Pentru o buna parte a istoriei sale Bucurestii au fost un oras balcanic prin ambianta, infatisare si mentalitati.

De-a lungul timpului (pana spre mijlocul sec.19), orasul a primit influente complexe de civilizatie otomana, care s-au intensificat in epoca fanariota (sec.18), de la imbracaminte, obiceiuri si moravuri pana la elemente privind constructiile. Existente dinainte, dar ajunse la apogeu in perioada fanariota, hanurile sunt o caracteristica a perioadei. Prezenta lor era normala intr-un oras de tranzit asezat la rascrucea marilor drumuri comerciale care legau orasele Europei Centrale (Leipzig, Cracovia, Liov) de Constantinopol. Avand la origine caravanseraiurile orientale, ele adaposteau negustorii veniti din strainatate impreuna cu servitorii, animalele si marfurile lor. De forma rectangulara, cu ziduri groase, si o singura deschidere protejata de porti grele, hanurile se deschideau doar catre interior, unde de jur imprejurul curtii se insirau pravalii boltite, cu beciuri adanci sub ele pentru depozitat marfurile de pret si odai de dormit la etaj.

Hanul din jurul Bisericii Sf Gheorghe Nou; refacut dupa incendiul din 1804, va fi distrus de Marele Foc din 1847 (gravura din 1837)

Curtea interioara a vechiului Han Serban Voda (1687), pe locul de azi al Bancii Nationale; (si acesta fusese refacut dupa incendiul din 1804) (foto 1880, cativa ani inainte de demolare)

Hanul lui Manuc (1808), vestigiu al hanurilor vechiului Bucuresti, existente in numar mare in centrul istoric 

Hanuri ca atare au continuat sa se construiasca pana pe la jumatatea secolului 19. Hanul Elias-Patria, din spatele Bisericii Sf. Ioan candva numita "din Piata" (restaurat relativ recent si locuit), este un exemplu de han din ultima perioada. Precum alte hanuri mai tarzii, si acesta are magazine la parter pe cele doua fatade cu deschidere la strada.

Hanurile au ajuns in timp sa adaposteasca negustori angrosisti sau "toptangii", bancheri, chiar si institutii (vezi Hanul Zlatari). Tipul constructiv al hanului s-a perpetuat pe parcursul secolului 19 si inceputul secolului 20 sub forma imobilelor de raport cu locuinte ieftine sau a caselor negustoresti cu pravalie in fata, toate cu etaj, gang de intrare si curte interioara. Mai exista asemenea exemple in Bucuresti, mai ales in zonele cu istorie comerciala, Calea Mosilor, zona Pietei Matache, Calea Calarasi (fostul Podul Vergului).

Casa probabil de inceput de secol 19, in forma unui han, cu geamlac in curtea interioara; casa a fost renovata in 1858 (a apartinut pictorului Gh Tattarescu)

Geamlacul (din tc. camlic) este tot o structura specifica vechiului Bucuresti de influenta otomana, larg raspandita in veacurile 18 si 19 si inca intalnita sporadic si fragmentar in fundul unor curti sau sub forma pasarelelor interioare inchise cu geamlac ale unor imobile de secol 19 (aflate de obicei in centrul istoric, pe Calea Victoriei etc);

Curtea interioara cu geamlac a Hanului Solacoglu, Calea Mosilor (fotografie din 1967) 

Cea mai veche casa de locuit din Bucuresti, Casa Melik (1760)

Casa de mai jos, refacuta in 1890, are si un fragment mai vechi din curtea interioara bine pastrat: etajul si scara de acces inchise cu sticla (zona Piata Romana):

In centrul istoric al Lipscanilor, pe Strada Selari, avem o casa cu veranda vitrata pe fatada la strada, la nivelul ambelor etaje. Cladirea a fost refacuta in anii '1970 in spiritul arhitecturii vernaculare bucurestene de influenta otomana-balcanica, pentru a reda o imagine caracteristica a centrului comercial al orasului de sec.18 vezi despre aceasta comentariul d-lui Valentin Mandache (la origine cladirea nu avea fatada de sticla, vezi fotografia din 1856 cu Strada Selari de pe site-ul ART HISTORIA).



Cele doua galerii inchise cu geamlac suprapuse parterului ale Hanului cu Tei reprezinta (ca si in cazul cladirii din Selari) rezultatul interventiei din anii '70 cu ocazia restaurarii:



Aceeasi structura care evoca secolul 18 se regaseste in spatele Curtii Sticlarilor (Hotelul Fieschi), deschis de un italian la jumatatea secolului 18, restaurat in anii '70), una din putinele structuri vitrate originale pastrate:

Geamlacul de deasupra intrarii Hanului lui Manuc

_____________
*Hanurile au fost in Bucuresti in numar mare, de exemplu pe Podul Mogosoaiei, din Cheiul Garlei pana la Sarindar, pe latura dinspre est erau unul langa altul: Hanul Constantin Voda (pe locul unde-i azi Muzeul de Istorie al Romaniei), Hanul Zlatari in jurul bisericii cu acelasi nume, Hanul Filipescu la coltul cu Lipscanii, Hanul Campinencii cam unde sunt pasajele Macca-Villacrosse apoi Hanul Castrisoaiei spre Strada Doamnei si Hanul Greceanu peste drum de acesta.