Rarӑ vitrinӑ de prӑvӑlie în stil neo-românesc timpuriu

Vitrina de pravalie in stil neo-romanesc timpuriu la parterul  unui imobil de sfarsit de secol XIX (1896), la vremea respectiva printre primele constructii nou aparute pe Bulevardul Carol recent deschis sub primariatul lui Pache Protopopescu.

UPDATE Imobilul apartine se pare lui Ion Socolescu, unul din arhitectii care au contribuit la propagarea stilului neo-romanesc.

Magnificele balcoane de fier ale caselor din centrul istoric

In ultimele decenii ale veacului 19 vechiul centru comercial al Bucurestilor s-a inzestrat cu cladiri in gratiosul stil eclectic specific perioadei Regelui Carol I. Alaturi de cornisele si de ancadramentele de porti si ferestre ornamentate, balcoanele din fier forjat sau turnat intr-o multime de modele dau caselor din centrul istoric bucurestean nota aparte de rafinament si romantism.

Strada Franceza, ale carei case s-au pastrat miraculos, pe fragmentul intre Selari si Calea Victoriei alcatuind un sir aproape neintrerupt si omogen stilistic de fatade de epoca, etaleaza exemplare remarcabile:

In mod particular frapante si spectaculoase sunt balcoanele turnate in intregime din fier (inclusiv consolele) care sunt mai vechi si mai rare, cum este si acesta de pe Intrarea Soarelui, al unei case de mijloc de secol 19:

Tot pe Intrarea Soarelui, dar pe partea opusa, un balcon de mari dimensiuni, rupt la un capat; anul constructiei casei este 1874, marcat in lucratura din fier a balconului:

Balcoanele inguste de latimea ferestrei a unei case pe Selari:

Sirul de case negustoresti cu balcoane de pe Strada Baratiei:

Cand aceste case de epoca si balcoanele lor sunt renovate devin cu adevarat impresionante. Aproape toate casele urmatoare au fost renovate relativ recent, in ultimele luni, ceea ce trezeste sperantele privind "renasterea" centrului istoric al Bucurestilor;

Dupa o indelungata asteptare casele din zona Lipscanilor ce intruchipeaza eleganta si rafinamentul "Micului Paris" care erau Bucurestii la sfarsitul secolului XIX incep sa fie puse in valoare. Centrul vechi al Bucurestilor are potentialul de a deveni unul din cele mai atractive din Europa:

Casa pe Strada Baratiei, peste drum de cele de mai sus. Balconul ei de pe colt, chiar deasupra intrarii, este elementul ornamental principal al cladirii (vitrinele de la parter cu arcade rotunde sunt tipice pravaliilor de la inceputul secolului XIX).

Balcon pe coltul unei case de pe Strada Franceza.

Fatada dinspre Lipscani a Hanului cu Tei; Negrul balcoanelor de fier pe fondul alb al zidariei formeaza un contrast de mare efect.

Tot pe Lipscani, la coltul Intrarii Selari, un balcon pe console elegant sculptate;

Casa pe Covaci;

Alaturi, pe Covaci colt cu Sepcari;

Probabil cel mai remarcabil balcon din Lipscanie, atat prin lungimea lui cat si prin finete, pe Strada Smardan;

In "topul celor mai frumoase balcoane" intra cu siguranta cele ale Hanului Elias-Patria-fotografia prezinta pe cel de pe fatada nordica. Unul identic este pe cealalta fatada la strada, deasupra intrarii in curtea interioara (Hanul Elias-Patria nu este favorizat de pozitia lui incat este posibil sa treci pe sub cele doua minunate balcoane fara sa le observi; ambele fatade exterioare raspund pe strazi inguste si fara perspectiva);

Sper ca atractia exercitata de casele deja renovate si frumusetea lor sa aduca o afluenta crescuta de vizitatori intr-un mod convingator pentru alti proprietari si investitori iar procesul de regenerare al centrului vechi al Bucurestilor sa fie ireversibil.

Adaug linkuri spre un amplu articol mai vechi in limba engleza (in trei parti) al d-lui Valentin Mandache despre balcoanele din fier:

http://historo.wordpress.com/2009/02/15/the-iron-balconies-of-bucharest-part-3/
http://historo.wordpress.com/2009/01/25/the-iron-balconies-of-bucharest-part-1/
http://historo.wordpress.com/2009/02/03/the-iron-balconies-of-bucharest-part-2/

Lupoaica, reasezata la locul potrivit

Recent restaurata, statuia reproducand "Lupa Capitolina" a revenit de curand in mica piateta de la capatul dinspre Bulevard al Lipscanilor. 

Desi la inceput am crezut ca nu are rost mutarea statuii "Lupoaicei" din Piata Romana, cand am trecut prima data pe acolo mi-am dat seama ca ma insel pentru mai multe motive:

1. Statuia se incadreaza perfect ca dimensiuni in spatiul piatetei si pe fundalul caselor de la intrarea in Lipscani, mult mai bine decat se incadra in spatiul deschis si larg de la Piata Romana;

2. Lupoaica este acum apropiata si accesibila. Aproape toti trecatorii se opresc langa monument macar o clipa, multi il fotografiaza. Iar bancile din jurul statuii par a fi perfecte pentru un scurt popas;

3. Este un simbol cultural si istoric usor de inteles si retinut si pentru vizitatorii straini ai Bucurestilor-simbolul originii latine a romanilor si al apartenentei acestora la lumea occidentala- statuia etrusca a Lupoaicei ce evoca intemeierea legendara a Romei, prezenta si intr-o piata a Cetatii Eterne, fiind deja cunoscuta acestora;

Ar trebui asezata (nu am observat daca exista deja) o mica placuta explicativa a imprejurarii in care a fost daruita Bucurestilor (un dar din partea Romei in anul 1906, atunci cand se implineau 40 de ani de domnie ai Regelui Carol I si 1800 de ani de la cucerirea Daciei de catre romani).

4. Bucurestii nu sunt inzestrati cu prea multe monumente cu valoare de simbol, iar Lupoaica poate deveni unul din simbolurile orasului. 

5. Prezenta micului monument va pune mai bine in valoare Lipscanii- evident, atunci cand va exista ceea ce trebuie pus in valoare, dupa finalizarea lucrarilor pe Lipscani si la Pasajul Comercial Gabroveni...

Impresia mea a fost ca statuia se potriveste atat de natural acestui loc de parca nu a fost niciodata mutata.

Pe cele doua parti ale soclului se afla stema veche a orasului Bucuresti, cea din perioada Regatului, reprezentandu-l pe Sf. Dumitru pe scut. Este cred cea mai mare si mai frumoasa reprezentare a acestei steme care poate fi gasita in Bucuresti.

Vedere cu Lupoaica spre Baratie si centrul istoric de la est de Bulevard.

Vezi si: "Lipscanii si apropiata regenerare"

"Despre Piata Roma, azi Sf. Gheorghe"

Arhitectura interbelica Art Deco & Modernista in Bucuresti (II)

O galerie de blocuri interbelice in stil international modernist si modernist Art Deco -vezi si prima parte a acestui articol aici: Arhitectura interbelica Art Deco & Modernista in Bucuresti (I).

Casa in stil neo-romanesc timpuriu langa Parcul Ioanid

In vecinatatea prestigioaselor resedinte din jurul Parcului Ioanid si Bd. Dacia, construite in primele decenii ale secolului trecut pentru proprietari apartinand elitei sociale a vremii, se afla casa tip vagon din imaginea de mai jos ce contrasteaza prin dimensiune si nepretentiozitate cu vilele de peste drum. Ramasa (impreuna cu inca vreo doua) dintr-o epoca anterioara restructurarii urbanistice a zonei Parcului Ioanid ea prezinta tipologia traditionala a caselor "la un rand", ocupand un teren ingust cu fatada laterala la strada.

Casa etaleaza un amestec de elemente decorative de diverse proveniente- frantuzesti dar si autohtone: braul impletit de sub streasina, regasit la bisericile medievale si preluat de arhitectul Ion Mincu in cadrul stilului national-romanesc initiat doar cu cativa ani in urma. La data ridicarii acestei locuinte, "Casa Lahovary" dar si Scoala Centrala, ambele situate la cativa pasi de aceasta locuinta, existau deja.

O casa remarcabila pe Strada Vasile Alecsandri

Zona dintre Bd. Lascar Catargiu si Caderea Bastiliei este un colt putin frecventat de Bucuresti, dar cu multe case interesante prin tipologie si arhitectura.

Casa de mai jos de pe Strada Vasile Alecsandri, vis-a-vis de Muzeul Storck, este o casa-vagon tipica perioadei de trecere catre sec 20, asezata pe un colt de strada. Nuanta inchisa a panourilor din lemn de sub streasina se armonizeaza cu galbenul zidariei si cu verdele tufarisului impletit pe gard-daca zugraveala ar fi refacuta efectul ar fi mai pronuntat. Pacat ca hatisul des al tufelor acopera vizual intrarea casei, blocand perspectiva spre poarta ocrotita de scoica de sticla verde si treptele de piatra. Probabil ca folosita este cea de-a doua intrare, aceasta pe stalpisori de lemn si inchisa.

La momentul construirii ei (1900, anul trecut pe frontispiciu) casa se afla langa limita de nord a orasului care pe atunci era Soseaua Bonaparte (azi B-dul Iancu de Hunedoara), desi tocmai se deschisese Bulevardul Coltei (cunoscut azi ca Lascar Catargiu). Noul bulevard era larg, dupa model parizian, frumos pietruit, cu trotuare si alee pentru calareti pe mijloc, iar mai multe case impunatoare deja aparusera! In conditiile acestui "avant imobiliar", locurile despre care vorbim, pana atunci populate de casute probabil umile, inconjurate de gradini sau poate maidane, au devenit atractive inclusiv pentru proprietarul care a gasit potrivit sa-si ridice aici casa destul de "infatisatoare".

Intre timp respectivele locuinte de conditie modesta au fost inlocuite in anii '20 si '30 ai secolului trecut de vile si bloculete elegante, casa ramanand printre cele mai vechi din imprejurimi. Nu insa printre cele mai putin atragatoare. Casa care si-a depasit centenarul a reusit sa-si pastreze elementele constructive si decorative originale.

Strada Vasile Alecsandri, aglomerata doar de masinile parcate pe trotuar.

Bucurestii pe care-i iubim

Am selectat cateva imagini actuale ale Bucurestilor de dinainte de al doilea razboi mondial, epoca ce a insemnat sfarsitul perioadei de normalitate in dezvoltarea orasului. Sunt expresii comune, nespectaculoase dar reprezentative ale Bucurestilor, strazi, bulevarde, raspantii, case si biserici- in Bucuresti nu esti niciodata prea departe de o biserica. Este interesant cum fiecare cartier are un caracter propriu, diferit de al celorlalte. Lipsesc insa, pierdute pentru totdeauna, Cartierul evreiesc si Cartierul Uranus.

Este un periplu sentimental sau poate doar un pretext pentru a privi din nou, cu afectiune, Bucurestii pe care-i iubim.

Mica raspantie din centrul orasului, intre Mosilor si Calarasi cu vedere spre Biserica Vergului (sau Sf. Mina; Calea Vergului era vechiul nume al actualei Cai Calarasi); casele nu sunt mai vechi de sf. sec. XIX, dar facand abstractie de bloculetul din fundal, aceasta este dimensiunea si tipologia vechilor Bucuresti: case scunde adunate in jurul cate unei biserici a carei turla inaltata deasupra lor se profileaza pe cer si ulite serpuite.

In proximitatea zonei ultracentrale, pe Strada Ionescu Gion, blockhouse-uri si vile elegante de perioada interbelica intr-o fosta zona de locuire evreiasca.

Zona de la est de mahalaua mai apropiata de centru si mai rasarita Ceaus Radu pana la Bariera Vergului, fosta asezare sateasca ramasa pana tarziu intr-un stadiu incert -nici sat nici oras, populata de pravaliasi si precupeti. Inainte de al doilea razboi mondial reusise insa sa atinga o anumita prosperitate vizibila de exemplu la casele cu etaj de langa pravalia de pe colt (Traian la intersectia cu Vulturilor). Acela a fost insa apogeul dezvoltarii zonei, de atunci si pana azi fiind intr-o nesfarsita perioada de regres...

In preajma Bisericii Silvestru, un fost cartier negustoresc tihnit si placut, tipic bucurestean.

Ingusta Strada Viitorului intersecteaza Mihai Eminescu intr-o fosta zona marginasa din partea de nord-est a orasului, spre Colentina, formand o rascruce in care este prezenta traditionala "pravalie de colt". Casele de colt cu pravalie sunt tipice Bucurestiului balcanic si patriarhal, evocand un mod de viata specific comunitatilor Orientale (cu ecouri pana in Balcani) unde raspantiille sunt locuri de intalnire si socializare. 

Strada Viitorului a fost inzestrata abia tarziu cu pavaj modest din bolovani rotunzi de rau, iesit la iveala cu ocazia recentelor lucrari de reabilitare. 

Situat nu departe de Obor, la intersectia mai multor strazi si capat de perspectiva din multe directii, Foisorul de Foc marcheaza de fix 120 de ani cu prezenta lui caracteristica o zona foarte interesanta a orasului. Construit curand dupa demolarea Turnului Coltei pentru a-l inlocui ca functionalitate, era cea mai inalta cladire din oras, din inaltimea lui pompierii supraveghind aparitia incendiilor. 

In partea opusa a Bucurestilor Piata Kogalniceanu si Bulevardul Elisabeta, parte a primului si foarte reusit proiect urbanistic de proportii: deschiderea axei est-vest a orasului (spre Cotroceni) pe la 1870 (primii ani de domnie ai regelui Carol I; totusi, casele din acea perioada nu s-au pastrat, cele existente sunt in principal de la inceputul secolului;). "Micul Paris" tocmai prindea viata!

Strada pe unde tramvaiul cotind de pe Schitu Magureanu urca spre Berzei indreptandu-se apoi spre Gara. In dupa-amiezile de duminica sau serile de vara din amintirile copilariei mele, tacerea, umbrele, misterul curtilor creau o atmosfera aparte. Sunetul starnit de trecerea tramvaiului hurducandu-se incet pe sine sporea si mai mult singuratatea si melancolia strazii. Desi tramvaiul nu mai trece pe aici imi este imposibil sa concep Strada Cobalcescu fara linia ei de tramvai.

Strada Olimpului la sud de Colina Patriarhiei. Numele anunta cu orgoliu acum un veac transformarea fostei mahalale nevoiase din jurul Bisericii Flamanda intr-un cartier modern!

Mica si vechea biserica Sf. Elefterie Vechi ramasa in mijlocul Cotrocenilor, unul din cele mai distinse cartiere bucurestene edificat incepand cu anii '20 ai secolului trecut, cu vile etaland o arhitectura prestigioasa si strazi umbrite de arbori, amintire indepartata a padurii Cotrocenilor care acoperea odinioara partea asta de oras.

Strada Berzei in dreptul Halei Matache, un colt azi ruinat de oras aflat la doar cativa pasi distanta de cladirile inalte de birouri din otel si sticla din Piata Victoriei. Apropierea Garii de Nord (deschisa in 1870 sub numele Gara Targovistei) si a drumurilor de intrare in oras (Calea Targovistei-Grivitei) pe unde taranii veneau cu marfa in targ facusera ca zona sa devina candva una a comertului intens. Hala Matache (in dreapta fotografiei) ridicata in 1887 langa piata era atunci o hala moderna. Bombardamentele din al doilea razboi mondial si mersul ulterior al istoriei au afectat pana azi aceasta zona.

Cateva vechi case ramase pe portiunea nemodernizata a batranei Calea Mosilor sunt inca in picioare, infruntand adversitatile prezentului, intre ele si Biserica Sfintilor cu silueta ei inconfundabila. Ce ar fi Calea Mosilor fara Biserica Sfintilor? Ce se va intampla daca Biserica ce are nevoie urgenta de reparatii se va prabusi la un eventual cutremur?